Puterea nevăzută a muzicii

muzica indiana

La Dharamshala se refugiază şi locuitori ai Caşmirului, musulmani de religie. De aceea, nu m-a surprins deloc să văd anunţul unui concert Qawwali pe uşa unei mici cafenele turistice. Ascultasem Qawwali înainte atât live, cât şi înregistrări cu marele Nusrat Fateh Ali Khan. Dar niciodată în India nu am avut ocazia să fiu prezentă la un astfel de moment muzical.

Grupul de Qawwali din Dharamshala este format din mai mulţi vocalişti bine făcuţi şi câţiva instrumentişti la harmoniu şi tabla. Cântă o muzică improvizată, vie, extrem de dinamică. Versurile melodioase sunt în urdu, punjabi sau hindi. Conducătorul porneşte cântarea, iar ceilalţi răspund, repetă în cor cu convingere şi forţă. Muzica este un dialog. Acelaşi cuvânt se repetă iar şi iar, în forme şi variaţii diferite, până când toate înţelesurile sunt descoperite şi transmise. Pe măsură ce cântă, tempo-ul creşte, vocea se aude tot mai tare şi tot mai sus, urcând până la cel mai înalt nivel. Sincron, mişcarea ascendentă a muzicii se reflectă în ascultător.

Auzul este superior văzului. Închid ochii şi deschid sufletul. După o vreme, nu mai ascult, simt. Ce transmit ei acolo devine parte din mine. Corpul începe să răspundă, cutremurându-se din adâncuri. Muzica îmi descătuşează interiorul şi tot ce era înainte adormit, inert, începe să danseze. Gândurile se opresc, aduse la tăcere de ritmul puternic care creşte şi urcă, acoperind orice zgomot. Sunt precum un tub gol pe dinăuntru, prin care curge fără încetare muzica. Versurile pătrund adânc, comunică nemijlocit cu mine, depăşind nivelul intelectului.

Muzica serveşte drept scânteie. La auzul ei, un dor arzător începe să se aprindă, la fel cum flacăra arde mai puternic atunci când bate vântul. Peisajul meu interior este traversat de o furtună de stări: tristeţe profundă, dorinţă intensă, durerea despărţirii, fericirea regăsirii, lacrimile de dor şi cele de bucurie.

Dincolo de ce se vede cu ochii există un loc tainic unde nu ajungem prea des, ocupaţi fiind cu lumea simţurilor. Acel loc este atins de Qawwali, muzica sufită din India şi Pakistan. În Alchimia Fericirii, Al Ghazali spunea că în inima fiecărui om se ascunde un mister. E precum focul prezent în fier, sub formă nemanifestată. Atunci când piatra loveşte fierul, misterul (focul) iese la iveală. În acelaşi fel, ascultarea muzicii cheamă la trezire acea esenţă tăinuită în inima omului.

Cântăreţul nu are doar calităţi vocale excepţionale ci, mai ales, un rol simbolic de mesager. El evocă glasul lui Dumnezeu şi stârneşte în ascultători amintirea cuvântului originar prin care toate s-au făcut, amintirea unei stări primordiale de comuniune dincolo de negura timpului. Activarea acestei experienţe este, de fapt, scopul muzicii Qawwali.

Vocea lui este un strigăt de durere. Nu orice durere, ci una intensă, insuportabilă, chinuitoare, conștientizarea separării de Cel Iubit. Singurul lucru care aduce alinare este aducerea aminte. Amintirea presupune existenţa în om a unei stări de uitare, de inconştienţă. Ideea amintirii de Dumnezeu (dhikr), esenţială în sufism, ia diverse forme, fie rostiri verbale, ritmice, fie repetări tăcute, mentale, ale Numelui. Simpla enunţare a Numelui permite depăşirea stării de conştiinţă obişnuită, ridicarea dincolo de planul raţional. Prin repetiţiile care au loc pe parcursul unui Qawwali, fiecare respiraţie şi bătaie de inimă este adusă la unison cu bătăile ritmice ale muzicii.

Dacă meditaţia este o tehnică de disciplină a minţii, muzica este o practică a emoţiilor, o modalitate de a le canaliza şi sublima. În Qawwali, sunetul acţionează ca un catalizator pentru declanşarea stărilor de conştiinţă superioară. Cântecul nu este doar un vehicul pentru text, ci un mediu prin care se transmit energie spirituală şi binecuvântare (baraka). Cântecele fac referire la principalele teme ale sufismului: separarea de divin, uniunea şi dizolvarea (fanaa). Lungimea variază de la câteva minute la ore întregi, iar scopul este acela de a eleva spiritul audienţei, aducându-i pe ascultători mai aproape de dimensiunea spiritului, inducând o stare extatică prin repetarea ritmică a unor cuvinte sau formule sacre.

Sama, practica ascultării muzicii însoţite de versuri sacre, tradiţie de peste opt secole, are ca scop concentrarea atenţiei ascultătorului asupra maestrului spiritual. Versurile cântecelor Qawwali evocă un maestru sau un sfânt fie explicit, fie prin intermediul metaforelor, cântecul devenind unul de dragoste, adresat Iubitului. Prin actul ascultării se urmăreşte activarea legăturii cu maestrul spiritual, cu sfinţii invocaţi sau, în ultimă instanţă, cu Allah.

Versurile sunt inspirate din Coran sau din poezia sufită. În lipsa traducerii, înţelesul poate fi totuşi perceput la nivel subtil, prin vibraţia lui. Aceasta a fost experienţa mea. Cuvântul are o putere inerentă. Adevărul ia formă vibratorie şi este transmis pe calea undelor sonore. Astfel, barierele lingvisticii sunt depăşite, înţelesul fiind transmis în formă pură, nedistorsionat de interpretări. Prin simboluri, muzica mediază, facilitează legătura cu lumea nevăzută.

Nu ştiu prea multe despre islam, nu am studiat scripturile, însă ştiu că atunci când am intrat în Jama Masjit, marea moschee, situată în preajma unui bazar din vechiul Delhi, am trăit ceva deosebit. Atunci când am vizitat mormântul sfântului Sheikh Nizamuddin Auliya am avut un sentiment de familiaritate şi bucurie. Fiecare loc mă aduce în acelaşi loc din mine. Diferenţa e doar în afară. Atât timp cât eşti încă în piaţă, până nu pătrunzi măcar o dată înăuntru, nu poţi înţelege.

În continuare, o înregistrare cu extraordinarul Nusrat Fateh Ali Khan (e lungă, dar fiecare minut merită ascultat și urmărit cu atenție).

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>