Rajasthanul e acea regiune a Indiei unde culoarea creată de om sfidează ariditatea creată de natură. În partea de nord a acestui stat, negustorii numiţi Marwari au acumulat averi colosale datorită poziţionării pe rutele comerciale şi au construit în secolul al XVIII-lea case impresionante numite haveli, bogat ornamentate cu fresce. Astfel, Shekhawati a ajuns să fie considerată „galeria în aer liber a Rajasthanului” şi regiunea cu cea mai mare concentraţie de fresce din lume.
În prezent, majoritatea caselor au fost abandonate, ca urmare a migrării locatarilor în marile oraşe. O mică parte din ele au fost restaurate sub formă de hoteluri sau restaurante.
Vizita de o zi în Mandawa (un mic orăşel liniştit în care poţi să simţi atmosfera Indiei de odinioară) şi călătoria cu maşina spre Bikaner mi-au permis să descopăr farmecul acestor case vechi.
Fiecare haveli are cel puţin o curte interioară, numeroase camere pe unul sau două etaje. Frescele pictate ilustrează în culori vii scene din viaţa oamenilor, poveşti mitologice, plante şi animale.